Toți avem un copil interior de care uităm. El își face apariția mai abitir când devenim părinți.
Știti deja expresia, oamenii din jurul meu îmi apasă butoanele, v-ați întrebat vreodată de unde vin aceste butoane?
Sunt ca niște sonerii care te deranjează, nu îți dau pace iar uneori îți vine să o iei la sănătoasa.
Și când te gândești că se intamplă doar să te facă atent(ă) la ce se află dincolo de ușa inchisă.
Îți amintesc că nimeni nu este perfect.
Fiecare om are o parte din sine care are nevoie de dragoste, îndrumare, îngrijire, joacă și limite. Acea parte este copilul nostru interior.Ca adulți, suntem atât de obișnuiți să avem grijă de corpurile noastre fizice, să vorbim despre experiențele prin care trecem, să luăm decizii intenționate, să facem planuri, să ne asumăm responsabilități, să prevenim situații .Atunci când izbucnim in crize emoțiionale ne simțim blocați si neputincioși. Si asteptăm de la ceilalti să facă ceva să ne ajute să ieșim din stare.
Te recunoști si tu? Oare nu așa simțeai când erai copil(ă)? Oare nu copiii sunt cei care au nevoie în permanentă de sprijin emoțional, de îmbrățișări, reasigurări?
Aceasta parte care se teme și nu știe cum să rezolve ceea ce simte are nevoie de ascultare și recunoaștere pentru a se transforma, pentru a face pace. Vrei să știi cum faci asta, pentru tine?
E adevărat. Nu poti vindeca ceea ce nu știi.
Copilul interior este partea din tine care suportă azi, la maturitate impactul experiențelor adverse din copilărie . Aceste răni nevindecate crează tipare emoționale care se activează la comportamentele si reacțiile celorlalți afectând viața oricărui adult
Procesul de constientizare si tranformare permite creșterea personală, o reglare emoțională îmbunătățită, relații sănătoase, capacitatea de a spune NU si de a simti natural compasiune.
Cunoscându-ți copilul interior inveti cum să abordezi relatiile din viata ta - cu deschidere, încredere si blândete.
Să vindeci copilul interior înseamnă să fii conștient că TU ai acum puterea și controlul asupra vieții tale.
Înveti să oferi părții din tine care suferă, ceea ce a tânjit să primească de la părinții sâi pentru a știi că este dorită, iubită și acceptată.
Acum tu ești părintele pentru tine. Tu ești adultul matur.
Este in regulă să nu știi cum, de aceea am creat acest curs care iti va aminti nu doar de perioadele dificile cărora nu ai știu cum să le față, ci
conectarea activă cu copilul tău interior prin implicarea în activități care aduc bucurie și nebunie, cum ar fi joaca
Hrănirea copilului interior, invatand cum să transmiti de iubire, grijă și recunoașterea nevoilor sale în momentul prezent.
conștientizarea factorilor declanșatori emoționali și înțelegerea modului în care aceștia se leagă de rănile din trecut .
Pana acum 65 de persoane au urmat acest curs. Și dacă a functionat in cazul altora, de ce n-ar functiona și pentru tine?
Ce îți vei lua cu adevărat valoros
Vei redobândi ceea ce doar un copilul are deja - puterea si bucuria de a te juca, de a fi curios, liber iar până când ajungi în acest punct, vei
înțelege cine este copilul tău interior și cine este adultul tău.
învâța să aduci în echilibru adultul și copilul tău interior, descoperind copilul fericit și sănătos din interior.
afla să îți identifici declanșatorii și cum să ii gestionezi.
descoperi credintele tale limitative si strategiile care ti-au asigurat evolutia până acum
recunoaște tiparele si modelele care te impiedică să te conectezi cu copiii tai in momentele lor dificile
învâța tehnica compasiunii de sine
învâța să stabilești granițe între tine și ceilalți.
afla cum să te uiți la celelalte relații din viața ta și să vezi cum atât copilul tău interior, cât și copilul interior al altei persoane ți-au afectat relațiile.
constientiza că a te iubi pe tine insăți nu este un act egoist ci cel mai frumos dar pe care il poti face relatiilor din viata ta.
învâța cum să raspunzi situatiilor in care iti recunosti copilul interior in relatia cu copilul tău, astfel incat sa iti pastrezi cumpătul, sa iti gestionezi frica si sa ramai autentic.
vei introduce in viata ta practici care să sustina navigharea ta prin viața cu ușurință și să poti lega fix acele relatii pe care ți le dorești.
vei invata cum sa te uiti la toate conflictele tale interioare si cele care apar cu partenerul, copilul, parintii sau prietenii.
Toată munca in acest curs este făcută într-un mod iubitor și blând pentru a te ajuta să faci o punte între cele două părți ale tale. Lucrarea de final a cursului va fi intr-o poveste pe care o vei scrie pas cu pas in jurnalul care te va insoti timp de 5 luni. Aceasta va deveni povestea vietii tale de iubire și o vom publica cu acordul tău pe platforma cursului.
SINGURUL CURS DE SELF-PARENTING care îți va schimba viața și va face din tine părintele de care copilul tău interior a avut nevoie.
are la bază metodele și abordările terapeutice ale mentorilor cu sprijinul cărora am studiat, învățat ți mi-am antrenat competentele profesionale din prezent Marshall Rosenberg - Comunicarea Nonviolentă, GABOR MATE și Sat Dharam Khaur - trauma informed therapy, Thich Nhat Han - mindfulness & self awarness, dr Daniel Siegel - attachement and interpersonal neurobilogy , Richard Schwartz - Internal Family System, Dr. Franz Ruppert - Identity Oriented Psycho Trauma Theory (IoPT), Peter Levin - Somatic Experience, Sat Dharam Khaur - Kundalini Yoga
este interactiv, stimuleaza curiozitatea, implicarea, integrează un mod echilibrat teoria cu practica in exercitii desfășurate la nivel individual și de grup, pentru a trai bucuria descoperirii si transformarii impreună. Din acest motiv, numărul de locuri este limitat la 14 persoane.
32 de ore de curs live online, zeci de materiale scrise, video, audio/informatii saptamanal, partener de empatie și sprijin, journaling, practica individuala supervizata, Intalniri de progres
Ce au impartasit participantii editiilor anterioare
Călătoria în grup spre descoperirea copilului interior a deschis uși ale trecutului despre care nu știam că există sau pe care le vedeam altfel. Mira este iscusită, creativă și spontană, iar activitățile de grup au fost adesea adaptate nevoilor noastre din acel moment, ceea ce a sprijinit procesul de învățare.
Am făcut primii pași spre a observa și a înțelege mai bine propriul meu comportament în relația cu familia. Am învățat tehnici pe care încă le folosesc, tot mai mult și mai bine. Această experiență m-a ajutat să înțeleg și că nimeni nu este „de vină” și că recunoștința este o alegere care vindecă. (Monica)
Informatii practice
Durata program 11 noiembrie-18 ianuarie
8 workshopuri impartite in 4 module, cate 2 pe fiecare modul.
Durata workkshop - 3 ore
Interval orar 10.30-13.30 weekend, 17.30-20.30 timpul săptămânii
Sesiuni facilitate online - grup mare si grupuri mici pentru explorare in profunzime
parteneriat de empatie - 1 ora pe săptămână
Jurnal de practică zilnică (15 minute/zi)
2 call-uri de progress (1,5 ore - se stabilesc in grup)
materiale scrise, audio și video incarcate pe o platforma interactivă
grup de whatsapp pentru sprijin și comunicare directa
inregistrarea sesiunilor
1 sesiune individuală de 30 minute de coaching si consiliere la finalul programulu
Cum se desfășoară? -Online!!
Modulul I - Observă, recunoasște si intelege factorii declanșatori - 11,12 noiembrie
Modulul II - Explorează și dă voce celor mai dificile emoții rușinea, frica și furia - 27,28 noiembrie sau 29,30 noiembrie
Modulul III - Transformă durerea în autocompasiune 11,12 decembrie sau 13/14 decembrie
Modulul IV - Rescrie credințele și împuterniceste adultul matur de azi să trăiască viața pe care o dorește 17,18 ianuarie
Costuri
Imi doresc ca programul să fie accesibil tuturor și, în același timp, să fie sustenabil si pentru echipa care il va oferi. Ne dorim foarte mult ca banii să ne servească și să nu vă împiedice să accesați munca noastră. Asadar , daca simti ca suma de care dispui pentru acest program este mai mica decât cea afisata, te rog sne trimiti un email la mirainspira@gmail.com si putem discuta despre o varianta potrivită pentru tine.
649 RON/modul (2 ședințe/6 ore)
early bird 20 octombrie - 555 RON/modul
Participare și înscriere
Programul nu necesita un anume nivel de pregatire, cunoaștere sau instruire prealabilă in zone autocunoasterii. Este deschis oricarei persoane care are nevoie de el.
Completează formularul https://forms.gle/2hCUvsgkXtztRzj2A și achită contravaloarea unui modul pentru rezervarea locului.
Diferenta o vei achita integral sau in 3 transe pe care le vom agrea împreună.
Detaliile legate de plata le gasesti in formularul de înscriere