Când ești iscodit de bine!

Alături de Anda, aka Ana Maria Bogdan am creat și impletementat primul newsletter pentru angajați, să fie vreo 20 de ani de atunci. Mie îmi plăcea să scriu, iar ei să facă strategii de comunicare online. Eram colege într-o echipă care s-a dovedit că a facut istorie, dacă ne uităm la valoarea pe care a adus-o în companie, dar mai ales în relațiile care au rămas apropiate și peste timp. Tatăl Andei, părintele Bogdan mi-a purtat copilul prin altar în ziua botezului, iar brațele și vorbele lui mi-au fost Rai în multe momente dificile.

Fata din poză care nu sunt eu, e ea. Prietena mea, Ana Maria Bogdan

Fata din poză care nu sunt eu, e ea. Prietena mea, Ana Maria Bogdan

De curând Anda a aflat că am scris o carte despre acomodarea la grădiniță, și curioasă din fire, și-a dorit să o citească. Și uite așa, i-a venit inspirația pentru acest interviu în două părți. Vă invit să explorați cum puteți aduce mai multă ușurință în viețile voastre și ale copilului în primele săptămâni de grădiniță, citind interviul în două părți pe care l-am oferit lui iscodescu.ro.

Anucă dragă, a fost ca în vremurile despre care ne amintim, cu mult entuziasm din partea ta, cu deschidere și conectare semn că ce a fost valoros este exact ce aduce prezentul nostru. Cu recunoștință și admirație pentru felul în care hrănești relația noastră, dar mai ales pentru respectul si prețuirea pe care o arăți profesiei tale.

Un altfel de P.S.

Astăzi, Ana Maria Bogdan face lucruri “digitale” mult mai sofisticate , dar face ceva mai mult decât o simplă meserie, când e vorba de iscodescu.ro. Este unul dintre proiectele ei de suflet, unde alături de Liviu Cristea și alți voluntari iscodesc România de bine. Da, oameni buni, mai rar, dar se întâmplă!

Iscodeștii scriu doar despre lucrurile frumoase care se întâmplă pe la noi acasă. Nu cancanuri, senzațional zburător și altele asemenea. Ei scriu despre acei oameni care “nu fac rating pe TV”! Acești români frumoși, cum îi numesc Iscodeștii, care tac și fac! Acei români care fac diferența în comunitatea în care trăiesc, schimbă viețile altora în bine și ne fac mândri că suntem români. Citiți și o să vă convingeți. Iar, dacă vă place, dați mai departe că așa inițiative merită să fie încurajate cu vorbe și cu fapte deopotrivă! Iar, dacă știți români frumoși, care merită lăudați, dați-le un semn la iscodeștii@gmail.com

Previous
Previous

Cum să gestionezi stările de agresivitate ale copiilor

Next
Next

(Re)Acomodarea la grădiniță