Am renunțat la credințe, convingeri sau principii.
Am renunțat la credințe, convingeri sau principii. Și stiti de ce? Pentru că n-au fost niciodată ale mele. Le-am preluat din educația de acasă, de la școală, din condiționările sociale, din cărțile motivaționale, de la oamenii pe care îi admiram. În fapt, toate acestea, mi-au oferit modele pe baza cărora n-am putut niciodată să cresc în linie cu nevoile mele, cu propriul adevăr. Orice aș fi încercat era mai sus sau mai jos decât simțeam că aș putea. Însă datorită acestui drum, am ajuns aici. Și nu poate să încapă decât recunoștința pentru tot ce am trăit. Astăzi, drumul bătătorit de judecăți, comparații și evaluări, a fost ocupat de EU, cea care de niște ani mă străduiesc să trăiesc în linie cu ceea ce simt. Azi. Acum.
Îmi amintesc primul avion pe care l-am pierdut, să fie vreo 16 ani de atunci, veneam de la Londra într-o iarna friguroasă și umedă. Zbucium, neputința, revoltă a fost tot ce mi-a inundat corpul și mintea. Nu am putut integra în mine o așa pierdere!! Astăzi învăț că fiecare nouă așteptare vine cu un dar, dincolo de sentimentul de frustare care firicește natural. Cum sâmbăta trecută n-am mai prins avionul către Birmingham, am primit 5 ore de făcut nimic in Aeroportul din Amsterdam. Și am ales să scriu, să vorbesc la telefon cu o prietenă, să mănânc 5 mandarine din traistă...să mă pierd intr-un Bookstore, de unde am plecat cu 2 cărți. M-am așezat cu poftă pe o banca și am răsfoit-o pe prima. Și la ea am rămas. The Happies Kids in the World, uauu chiar exista așa ceva? Scrisă de 2 mame din USA căsătorite in Olanda, cartea pornește de la un raport UNICEF facut in anul 2013 în care Olanda ocupă locul intâi la categoria, cei mai fericiti copii din lume. Publicarea studiului a născut curiozitate, bunăoară mamicile s-au inhămat la o analiză a mediului de viata familial din Olanda, context care creeaza premizele acestor bebelusi, copii și adolescenti sanatosi si impliniti. Interesantă abordare, dar și o mare provocare! Si totuși ce îî poate face pe unii copii să acceseze nivelul lor de fericire? Oare pentru că, viata în Olanda nu începe în maternitate, ci acasă? Este in traditia olandeză ca mamele să nască acasa in patul lor, in atmosfera pe care ele vor să și-o creeze, cu lumânări, cu muzica, cu flori, cu moașa într-o parte și sotul in alta, fără tranchilizante dar cu durerea care te conduce la o fuzionare instanta cu bebelușul. Nici eu n-am știut lucru acesta! Sau pentru că, copii olandezi dorm mai mult, nu au teme până la 11 ani, sunt deopotrivă vazuți si auziti acasă și la școală, pedaleaza singuri prin oraș, sunt lasati sa se joace afară nesupravegheati, mănâncă in mod regulat impreună cu părinții lor, petrec mai mult timp cu ei, se bucură în aceeși măsură de jucăriile și hainele second hand? Copilăria olandeză inseamna multă joacă, libertate de miscare și exprimare, timp în familie, foarte puțin stres scolar. De indată ce incep să invețe a comunica, copiii sunt prietenoși, sociabili, deschiși, dornici să ajute, să preia inițiative și nu cer in permanență atentie de la adulti. Când cresc mai mari, devin conștienți și dovedesc incredere de sine, capacitate de a intelege și a păstra legaturile din familie, stiu să isi găseasca iubirea, să iși descopere pasiunile și locuri noi in lume. Adolescenții olandezi nu devin rebeli și nu manifesta o atitudine arogantă față de semenii lor, ci mai degraba siguranta de sine. Și cu toate că trăiesc într-o țară în care s-a liberizat consumul de droguri, incidența la vârsta adolescenței, este mult, mult mai mică in raport cu țările care au alte legi. În inima culturii olandeze se afla o societate construită in jurul casei, a familiei care așează copilul in mijlocul ei. Părinții au o atitudine sanatoasă față de copiii lor, considerându-i mai degrabă niste indivizi independenți și nu o extensie a lor sau o replică in miniatură. „Asa eram si eu”, vă suna familiar? Societatea olandeză s-a luptat pentru echilibru dintre viața profesională și ce personala, asadar ei lucreaza doar 29 de ore pe saptamana fata de 40 cât lucram noi, au o zi dedicată in timpul săptămânii exclusiv pentru copii, una dedicată nevoilor lor iar weekendul și-l petrec in familie, afara, in aer liber, cu multă mișcare. Citesc în carte, că nu gasești o mamă olandeză care să se simtă vinovată pentru cât timp iși petrece cu copiii săi, și este foarte important să îsi aloce săptămânal timp doar pentru ea, dincolo de ce aduce rolul de mamă sau de mediul profesional. Și nici nu se streseaza prea tare să intre in blugii de dinainte să ramână gravidă. Și nici nu face pentru copii lucruri pe care pot și singuri să le facă, gen să se spele pe maini, pe dinți, să se îmbrace, să manânce singuri, să se incalțe, să aibă grijă de lucrurile personale, ci dimpotriva incurajează autonomia și independenta de la o varsta mică. Sunt încrezatori și calmi. Iar mamele, nu se simt in competiția “mama perfectă” sau “cea mai buna mamă din oraș”. Tăticii olandezi sunt lângă bebelușii lor încă din primele zile, să le schimbe scutecele, să ii plimbe, să ii hrăneasca, să se ocupe de treburile casnice, să ii puna in pat la culcare, să le faca baie si iși iau adesea concedii de paternitate, in locul mamelor. Cartea te poartă prin mai multe aspecte ale copilăriei și vieții de familie, care tin de felul in care și-au cultivat viețile, cum și-au conștientizat schimbarile interioare, cum au contribuit la schimbările sociale, cum și-au păstrat conectarea cu aspectele simpliste ale vietii, pe care o putem numi tradiție. N-aș recomanda această carte, precum nici o altă carte ca un model de urmat, ci mai degrabă ca un spațiu de reflexie și inspirație.
Copiii nostri au o singură copilărie, iar ea reprezintă fundația pe care se construiește intreaga lor viata. O singură copilărie am avut și noi, cei care astăzi decidem viețile lor. Depotrivă părinți sau dascăli. Iar de regulă, condiționați de convingerile și principiile dobândite in propria noastră educație. Din ceea ce am trăit acasă și apoi la școală. De limitele în jurul cărora ne-am construit identitatea. Sau de fricile venite din nesiguranță. Darul din viețile copiilor nostri vine cu rutina zilnică, cu mediul sigur, cald și conținător de acasă, de la noi, părinții, cei care suntem acolo pentru ei orice s-ar intâmpla, oferindu-le iubire neconditionată, mângăiere, afecțiune și instrumente care să ii ajute să devina treptat independenți și autonomi. Oferindu-le mult timp pentru joacă indiferent de etapa de vârsta sau anotimp, oferindu-le limite sănătoase astfel incât să crească în siguranță și spatiu de ascultare pentru de exprimare a trăirilor și nevoilor. O abundență de opțiuni, nu-i așa? Ceea ce le place mult copiilor!! Pare simplu și în același timp complicat dacă ne privim propria viață, la felul în care alergăm dintr-o parte în alta, uneori fără un sens. Copiii sunt oglinda noastră, reflexia proprilor noastre gănduri, acțiuni, judecăți, frici, convingeri. Iar uneori merită să pierdem timp și să.... primim Timp. Pentru că orice avem de dăruit vine din inima noastră, singurul spațiu de incredere, singura poartă spre cunoaștere. Acolo este viața noastră. Este suficient doar să închidem pentru un minut ochii, iar mâna știe unde să se așeze. Acolo, în locul unde întotdeauna simțim că suntem acasă.
Cu inspirație,
Mira
