Câte emoții poți aduna în 10 ani?

Acum 10 ani, în această seară de 5 noiembrie coceam împreună cu mama tăvi de plăcinte, după o noapte în care am bătut ultimele cuie, am cărat perne și saltele dintr-o casă în alta, am pictat scaune și am frecat în genunchi parchetul să strălucească. Ochii îmi erau mici, și mă sprijineam de zâmbetele și veselia din interior.

Am sunat-o azi pe mama să îi spun la mulți ani mami, câte tavi de plăcintă am copt acum 10 ani?

- 6 zice, ea, dar nu au ajuns.

- Bine au mai fost și platourile cu cozonac și prăjituri de casă, pâinea coaptă de Marius Tudosiei, coșurile cu mere și covrigi.

-Așa multi oameni au fost?

-Nuuu, dar probabil că le era foame.

Foame de povești și joacă, de stat unul lângă altul, de jucat, de imaginat, de îmbrățișat..de timp altfel împreună pentru copii și părinți.

Dar vă rog serviți, câte nu trăiește omul în 10 ani. Câte nu experimentează și câte nu învață. Îmi amintesc ca era o toamnă tare friguroasă, și am pictat pereții cu un soi de far care imi incingea spatele. Nu aveam lustre și nici centrala nu ne mergea. La 2 zile după ce am terminat, spatele mi-a rămas înțepenit,însă doar așa am putut să o cunosc pe Natașa, o rusoaică zdravănă și dulce la vorbă, care și-a pus toată puterea, din mâini si picioare pe spatele meu, care amuțise de durere odată cu mine.

Dar vă rog, serviți, sunt calde! Așa le spuneam și prietenilor mei care au umplut casa lui MOMO în seara de 5 noiembrie 2011, în timp ce mă plimbam cu plăcintele pe la nasul lor. Fierbinți, crocante si din cale afară de gustoase. Invartite de mine și mama o zi întreagă, din lada pe masă, de pe masă în covată, din covată la fereastra, din fereastra i în cuptor dănțuite si rumenite.

Dar vă rog, serviți și mai stați oleaca la o ceașcă cu ceai, că mai avem de povestit! Pe cât de singură mă simțeam în povestea aceasta, pe atât de înconjurată de oameni am fost. Au venit câte unul. Și fiecare mi-a adus ceva. Și eu am dat. Ce am avut. Iar când n-am avut, am croșetat repede ceva. Sau am pus la plămadit un aluat si apoi l-am frământat.

Dar vă rog serviți, eu nu știu să număr câte bucăți de plăcintă au mai rămas, darămite câți ani au trecut!? Uneori imi pare că sunt aici dintotdeauna și imi vine să răd când zăresc mogâldeața care m-a tras de mână după el. Hai mami să ne jucăm? De-a ce copile? De-a Lumea lui MOMO. Și când vrei să ne oprim? Niciodată mami, niciodată...

Astăzi dimineață, în timp ce am găteam o tavă de plăcintă cu praz, gogoșari copți și feta, copilul meu, mai înalt ca mine a venit cu acest desen, la mulți ani, MOMO-Mami!!! Aici suntem noi doi, eu mic și tu mare!

Ei bine am plâns. Ei bine l-am îmbrățișat și am rămas așa multe minute înșir...

-Mami, mai știi cînd veneam la toate atelierele tale și mă jucam cu Vio, și petrecerile pentru copii unde era mereu mâncare bună gătită de tine, iar eu șterpeleam mereu de la bucătărie? Și când aduceam ceaiul și covrigii la serile de povești? Și cînd am spart cu Dara geamul la sufragerie? Și când veneam la teatrul e sufragerie, acolo îmi plăcea cel mai mult, odată am primit și colivă! Și când m-ai lăsat odată singur în casă și eu m-am trezit și am venit în pijamale la MOMO, plângănd? Și când am plecat cu buni în prima tabără și am mers la moară și la rău unde am căzut îmbrăcat? Și când ai făcut tu grădinița în casa mare care acum pe pe google? Mami...dar oare ce mai fac prietenii mei de acum 10 ani?

Hai că am terminat și plăcinta asta, și am plecat suspinând spre MOMO, cu lacrimile curgând și mai abitir. 10 ani în care l-am purtat pe acest copil de colo colo cu experientele lui care au devenit amintirile lui. Dar și ale mele. Lacrimile îmi vorbeau despre celebrarea la care am visat pentru această zi, într-o curte mare cu toți oamenii dragi alături de care formez o familie mare de 10 ani. Și nu a fost timp și loc acum pentru ea.

Experiențe care ne-au adus mii de oameni în cale, oameni de la care am învățat tot ce nu știam despre mine însămi, am legat prietenii de o viață, experiențe în care am plantat semințe de iubire, încredere și speranță. Viața chiar este cel mai bun loc de trăit!!

Simt recunoștință pentru comunitatea de educatori și alți dăruitori de timp și grijă pentru copii, de părinți, de prieteni care imi este aproape și contribuie la cercul sigurantei, al încrederii, al creșterii și învățării.

Sentimentul că nu ești singur, că drumul pe care mergi este drumul pe care merg și alți oameni alături de tine este profund și împlinitor. Atunci când mergem împreună dâm nastere unei energii colective, a unei conștienței depline. Lumea poate să devină un loc mai bun chiar și atunci când doar ne prindem, unii pe alții, de mâini. La mulți ani, Lumea lui MOMO!

-Ce vrei să faci Mira în următorii 10 ani? m-a întrebat prietena mea Ela

-Să grădinăresc mai departe lumea copiilor, să locuiesc în căsuța mea de la munte și de la mare, să scriu povești, să ascult ce au oamenii de vindecat și transformat, să continui să plantez semințe de lumină și iubire în oamenii mici și mari. Să respir aerul curat al dimineților și să păstrez mereu tălpile goale pentru fiecare atingere a pământului. Să îngrijesc darul de a-mi petrece viața printre copii și părinții lor. Cei 7 ani de acasă sunt o casă și pentru mine.

"O să ne fie dor de multe lucruri. Plecăm demni, zâmbitori și optimiști, eu cu o lacrimă crescândă în care joacă toate amintirile acestor ani de Momo, parcă și acum o aud pe mama lui Carol când s-a terminat grădinița."